Dubla dualitate

S-ar putea ca dualismul nostru exasperant să-şi aibă izvorul în configuraţia sistemului solar. Prezenţa sau absenţa Soarelui pe cer (primul dualism!) înseamnă lumină sau întuneric, zi sau noapte, DA sau NU etc…


Ce-ar fi dacă existenţa noastră s-ar desfăşura sub acţiunea, nu a unuia, ci a doi sori?
Să presupunem că acest sistem ,,bisolar’’ este stabil şi că Pământul oferă un climat favorabil vieţii.
Acum vom avea următoarele ,,stări’’:
• A1A2 – ambii sori prezenţi;
• A1Ā2 – primul soare prezent, al doilea absent;
• Ā1Ā2 – ambii sori absenţi (noapte);
• Ā1A 2 – primul soare absent, al doilea prezent

Deci patru ,,stări’’, în loc de două.
Existenţa umană ar mai fi atât de tributară dualităţii? De exemplu ar mai funcţiona principiul simplei simetrii? Nu cumva omul cu doi ochi, două urechi, două mâini etc. ar deveni ,,omul’’ cu patru ochi, patru urechi, patru mâini etc.? Iar în noile condiţii (complex conjugate!) mai poate fi vorba că la baza existenţei stau doar două principii (materie şi spirit, corp şi suflet etc.)?... Puţin probabil!.
Între ,,a fi’’ şi ,,a nu fi’’ s-ar interpune, poate, încă două ,,stări’’, care ar oferi alternative mai fireşti brutalei ,,opoziţii de fază’’, iar structura de organizare a vieţii şi formele ei ar fi sensibil modificate.